Înainte să-l întâlnesc pe Maestrul nostru, m-am gândit că ar fi bine să-mi fac mai întâi „temele”, deşi îi ştiam cât de cât activitatea din cadrul clubului nostru. Voiam totuşi să cunosc mai îndeaproape anumite aspecte, ca să ştiu pe ce să mă axez la marea întâlnire. Nu m-am gândit însă nicio clipă cât de uşor de curgătoare va fi conversaţia cu marele nostru şahist. Cu o simplitate aparte, deşi cu un nume răsunător în lumea şahului românesc şi internaţional, Mihai Şubă s-a dovedit a fi un partener de povestiri incredibil, carismatic, calm, sensibil, plin de modestie şi încărcat de amintiri şi experienţe uluitoare de viață, dar și din misterioasa şi tulburător de frumoasa lume a şahului, toate relatate într-un mod extrem de elegant, cu zâmbetul pe buze şi cu pete colorate de un umor fin plăcut.

Bine v-am găsit, Maestre! Cum vă simţiţi la Braşov?
Răsfăţat! Asta datorită colegului meu de campionate, Sasu Ducşoara Adrian, care mă găzduieşte pe toată şederea mea aici. Mai vin şi la Bucureşti, unde mă găzduieşte Constantin Botez, fost antrenor şi component al echipei naţionale.
În plus, mă întorc mereu cu plăcere în ţara mea. Chiar dacă reşedinţa mea stabilă este în Alicante-Spania, sufletul tot de român mi-a rămas. Nu am vrut nici măcar să obţin cetăţenie în Spania şi nici nu o să vreau vreodată.

Sunteţi o personalitate iubită acolo, având în vedere că aţi şi câştigat Open-ul Internaţional de Veterani la Şah din Spania, care este renumit ca istorie şi tradiţie în şahul mondial.
Da, într-adevăr. Am avut o companie selectă de peste o sută de şahişti, dintre care foarte mulţi cu titluri internaţionale. Când ştii că joci un turneu alături de atâţia Mari Maeştri şi Maeştri Internaţionali, cred că te mobilizezi cât poţi mai bine. Şi dacă o mai faci şi pentru că îţi place, atunci duelarea devine mai frumoasă.

Am înţeles că o perioadă bună aţi locuit şi în Anglia, unde iarăşi v-aţi aventurat în lumea campionatelor.
Da, în August 1988 am cerut azil politic în Anglia. Aici eram mult prea şicanat în acea perioadă. Nu prea era bine să fii mai bun ca “ei”. Au fost discuţii aprinse în Biroul Federal, cerându-se suspendarea mea pe viaţă. Aşa că am vrut să evit un conflict, mai ales că văzusem cum regimul l-a pus pe linie moartă pe Ion Bălan, un mare şahist drag mie. M-a impresionat enorm soarta lui Bălănel, cum îi spuneam noi. Ţin minte că mai târziu, când am jucat la Soci, marele maestru Krogius, expert în psihologia şahistă, m-a rugat să-i înmânez lui Bălănel o carte de-a lui, cu dedicaţie. Mi-am dat seama cât de mult îl admira. Desigur că am făcut tot posibilul să ajungă cartea la Bălănel. Dar m-au zguduit teribil felul în care l-am găsit şi reacţia lui în acel moment. Când i-am văzut lacrimile pe obraji după ce a citit dedicaţia lui Krogius pentru el, am realizat cu adevărat cât de tare a resimţit căderea din cauza regimului.
Astfel, odată plecat, am ajuns să joc pentru Anglia un an, la Campionatul European de Şah pe Echipe 1989. Apoi am revenit în ţară la Olimpiada din 1992, când am început să joc din nou pentru România.

FIDE v-a acordat titlul de Maestru Internaţional în 1975 şi titlul de Mare Maestru Internaţional în 1978. Aţi câştigat Campionatul Naţional de Şah în 1980, 1981 şi 1985. Aţi devenit apoi cel mai bun jucător al României până în 1997. În aprilie 2009, aveaţi în clasamentul FIDE un ELO de 2542. Şi nu v-aţi oprit aici. În 2011 aţi obţinut titlul de Campion Mondial la Şah pentru Veterani la Bad Zwischenahn în Germania, unde aţi fost favoritul turneului, cu cel mai mare ELO.
Cum aţi reuşit? De unde aţi început? Când aţi devenit pasionat de şah?
Cu şahul am început târziu. Eram încă în liceu şi nici măcar nu mă gândeam la şah pe atunci. Jucam ca amator în piese de teatru la „Teatrul din Podu’ ”. Numele provenea de la faptul că jucam în podul Casei de Cultură din Bucureşti. Eram pasionat, recunosc. I-am cunoscut astfel pe Margareta Pâslaru, Dan Spătaru şi mulţi alţi artişti de renume. Dar brusc trupa s-a desfiinţat şi lipsa unui hobby m-a călăuzit către şah. În ultimul an de liceu mi-a căzut în mâini o carte cu scoarţe tari, „ 300 de Partide alese ale lui Alehin “. M-a acaparat cu faptul că specifica o calitate de a juca şah simultan cu câteva zeci de persoane, fără măcar să te uiţi când joci. Nici măcar nu ştiam şah, eram familiar doar cu câteva mutări. Dar eram foarte curios, aşa că am iniţiat un astfel de meci cu un prieten şi am fost uluit să constat că m-am descurcat până la finalul partidei, fără să fac greşeli.
Ăsta a fost începutul. Ulterior am realizat că şahul se joacă în cap şi că tabla de şah este doar un ajutor vizual.
Oricum iniţial nu am intrat foarte serios în jocul ăsta enigmatic. Abia în studenţie am devenit Campion Studenţesc, apoi Vicecampion şi Campion al Capitalei, după care am fost selectat pentru Olimpiada Studenţească. S-a pus problema să intru chiar în Echipa Olimpică, dar cum între timp eram pasionat de bridge şi de canotaj, ascensiunea mea a fost puţin frânată.
Abia mai târziu am devenit Campion Naţional, în 1980.

Ce personalităţi din lumea şahului v-au rămas întipărite în minte şi în suflet ?
Toate personajele posibile! I-am cunoscut şi îndrăgit pe toţi, fără excepţie, pe Petrosian, Karpov, Larsen, Karpov şi mulţi alţii. În afară de Fischer, pe el nu l-am cunoscut personal. La fel de mult mi-a plăcut și Tal, dar într-un fel puțin aparte, pentru că are un joc foarte îndrăzneţ, care sfidează logica obişnuită a şahului.

Pe domnul Sasu Ducşoara Adrian cum l-aţi cunoscut? Vă văd nedespărțiți în campionate. Cum v-aţi împrietenit?
Ne-am cunoscut demult, la Sinaia, la Campionatul Naţional Studenţesc de Şah din 1971. Ne-am revăzut apoi la un Campionat Naţional din Divizia A pe Echipe, ceea ce ne-a ajutat să ne apropiem mai mult şi să ne împrietenim. În plus, ulterior, eu am antrenat-o pe Andreea Sasu, care a obţinut locul III în Franţa, în compania altor cinci Mari Maestre ale şahului, ceea ce a constituit o satisfație deosebită pentru mine.
În timp, prietenia noastră s-a adâncit și chiar dacă de obicei ne aflăm la mile depărtare, tot ținem legătura constant.
Iar acum, ca și următoare mutare în lumea șahului, avem de gând să participăm împreună la Campionatul European de Veterani la Şah pe Echipe, care se va desfăşura la Sibenik-Croaţia în 2014.

Ce vă atrage să faceţi cel mai mult în timpul liber? Ce vă încântă şi ce adorați?
Îmi place să scriu. În trecut obişnuiam să scriu poezii. Îl ador pe Eminescu şi chiar am încercat să-i traduc “Luceafărul” în limba spaniolă. Asta pentru că orice traducere pe care am citit-o în alte limbi nu m-a satisfăcut pe deplin. Am simțit că aș putea să redau mai mult. Deși o traducere oarecum perfectă nu există, orice ai face tot se pierde din ritm și rimă, dar cel puțin am reușit să păstrez sensibilitatea transpusă de marele poet. Limba română are lirismul limbilor slave și eleganța limbilor latine, ori acest lucru este foarte greu de redat în orice altă limbă din lume.

Sunteți extrem de energic și reușiți să aveți o viață destul de plină. Cum reușiți? Care e marele secret?
Mai nou sunt calculat în ceea ce mănânc. Nu pot să spun că țin o dietă strictă, dar sunt ponderat în alegerile pe care le fac vis-à-vis de asta. Câteodată nu e chiar ușor pentru că tentații există. Iar de când m-am stabilit în Spania, mai niciodată nu pot rezista unui Gazpacho bine făcut sau unei Horchata de Almendra. Vă dau rețetele dacă vreți, sunt delicioase.

Să revenim puțin la scris. Sunteți deja renumit pentru strategia abordată în „Dynamic Chess Strategy”, dar și pentru felul aparte în care ați reușit să etalați multiple aspecte din lumea șahului. Ați reușit să-i terminați traducerea în limba română? Pentru că ar fi păcat ca această carte să nu se regăsească și pe piața românească.
Într-adevăr am încercat să-mi aduc o contribuție în lumea șahului și de aceea m-am și apucat de scris. „Dynamic Chess Strategy” se află deja pe piața străină de ceva timp. Traducerea în limba română am terminat-o. Cu sprijinul Federației Române de Șah și puțină răbdare, o să reușesc să o văd în sfârșit și pe rafturile librăriilor din România. Mai ales că această carte este un fel de crez al meu și este și ușor autobiografică. Și da, a fost apreciată la vremea ei pentru că a fost premiată în 1991 de către Federația Britanică drept „Cea mai bună carte a anului”.
Pe lângă asta, am mai publicat și „Positional Chess Sacrifices”, în care am încercat să subliniez faptul că sacrificarea pieselor, îmbinată cu înțelegerea pozițională și intuiția, ajută la mărirea avantajului pe tabla de șah.

                                                          

Șahul reprezintă în fond un joc de recunoaștere de modele. Suzana Polgar a făcut un film interesant cu National Geographic, în care se specifică faptul că centrul din creier al înțelegerii sau aprecierii șahiste se află cam în același loc cu zona care contribuie la recunoașterea chipurilor umane. Ați văzut cum este să te întâlnești cu o persoană după zeci de ani și totuși să o recunoști, chiar dacă trăsăturile s-au modificat semnificativ. Ei, aici există o esență. Intuiția este un lucru foarte important, constituind rezultatul unei înțelegeri digerate. Erudiție digerată este definiția intuiției. Cam asta susține și Einstein despre intuiție. Iar în șah, sacrificiul implică ideea de risc și de evaluare pozițională.
La urma urmei, poate că nu joc chiar atât de rău și a fost bine să împărtășesc din secretele tehnicii mele tuturor iubitorilor de șah din lumea întreagă.

Este o onoare pentru mine că v-am cunoscut personal! Vă doresc din suflet ani mulți sănătoși și să ne revedem cu bine după Campionatul de la Sibenik, la care o să vă țin sigur pumnii strânși! Și vă promit că îmi voi comanda cărțile dumneavoastră, chiar și în engleză. Nu cred că voi avea răbdare până le voi găsi la noi.
Eu mulțumesc! Mâine mă întorc în Alicante. Dar voi reveni în țară și poate atunci vom reuși să povestim mai multe.