În perioada 13-15 Martie 2014, la Poiana Braşov au avut loc Campionatele Naţionale Universitare de Schi Alpin şi Snowboard.
Organizarea acestei competiţii a fost uriaşă, fiind necesar aportul a numeroase organizaţii, dintre care menţionăm Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane şi clubul nostru CSU Brașov.
Astfel sportivii au putut beneficia de condiţii foarte bune de concurs, pârtia „Lupului” fiind amenajată cu maximum de responsabilitate.

La etapa finală a competiţiei au participat 65 de sportivi, din mai multe centre universitare din ţară, din care amintim Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Piteşti, Reşiţa şi nu în ultimul rând Braşov.
Centrul Universitar Braşov a reuşit să finalizeze competiţia cu un total de 106 puncte, realizând cel mai mare punctaj din clasament.

Studentă a Universităţii Transilvania Braşov şi sportivă a clubului nostru, Smaranda Bucur a reuşit să ocupe primele locuri pe podium, menţinându-se astfel la înălţime atât la propriu cât şi la figurat.
La proba de Slalom Uriaş - Senioare, Smaranda a obţinut locul I, iar la proba de Slalom Special a urcat pe podium pe locul II.
În plus, împreună cu Echipa Universităţii Transilvania, ea s-a clasat din nou pe locul I, onorând astfel atât numele clubului nostru, cât şi pe cel al Universităţii la care studiază.

FELICITĂRI, Smaranda !!
Suntem mândri de tine şi o să-ţi ţinem pumnii să rămâi la înălţime şi în următoarele competiţii !!