Prima Ediţie a Cupei Municipiului Bucureşti la Gimnastică Ritmică a avut loc pe 11 Iunie 2017.

Micuţele gimnaste care au reprezentat CSU Braşov  s-au întors acasă cu 7 medalii.

La categoria a III-a, an de vârstă 2006, au participat Ioana David şi Carolina Zaharia. Ioana a avut o evoluţie frumoasă, reuşind să obţină locul 2 şi locul 3 la exerciţiul cu măciuci. Nici Carolina nu a fost mai prejos, obţinând locul 4 la exerciţiul cu cerc.

Tot la categoría a III-a, an de vârstă 2005, Ruxandra Popa, care este un talent desăvârşit, a avut o evoluţie mai mult decât remarcabilă. Ea a reuşit să se claseze pe prima treaptă a podiumului atât la individual compus, cât şi la exerciţiile cu minge şi panglică. La exerciţiile cu cerc şi măciuci a avut o evoluţie bună de asemenea, obţinând locul 2 la ambele probe.

Teodora Cârstea a obţinut cinci locuri 5, la probele de individual compus, cerc, minge şi panglică.

Toate cele patru gimnaste ale noastre sunt antrenate de către Alina Stratulat şi Roxana Tincea.

Felicitări tuturor !! Aţi fost minunate !!!