Iată că revenim tot cu Baschet !

Duminică - 25 Ianuarie 2015, la Ora 12.00, la Sala Liceului de Informatică din Braşov , echipa noastră de Baschet Masculin  din Liga I a avut de disputat meciul cu Gaz Metan Mediaş 2.

Elevii lui Dan Calancea au etalat un meci echilibrat, reuşind să îl finalizeze cu o victorie. Scor final: 80 - 65 ( 10 - 18, 23 - 22, 19 - 18, 28 – 7 ).

Partida nu a fost deloc una uşoară, având în vedere că cei de la Mediaş au avut în componenţă 3 jucători de Ligă Naţională, iar CSU Braşov a jucat numai cu echipa de U20, cel mai tânăr jucător al echipei fiind Sergiu Calancea - 16 ani.

Marcatori:

Stochici            22p
Chiriac             17p
Calancea          12p
Gheorghe         12p
Onea                11p
Pleşa                  3p
Plămădeală         3p

Se simte în mod cert o creştere a băieţilor noştri, care au acumulat experienţă pe parcursul întregii evoluţii sportive şi suntem mândri de acest lucru.

Vă menţionăm că săptămâna aceasta, CSU Braşov va juca încă două meciuri de o importanţă capitală , având în vedere că se vor disputa pentru calificarea în primele 6 echipe din Liga I !

Primul meci va fi disputat la Braşov, Miercuri - 28 Ianuarie, Ora 18.00, cu Rapid Bucureşti.
Al doilea meci va avea loc Duminică - 1 Februarie, la Bucureşti.

Până la noi ştiri, le ţinem pumnii strânşi băieţilor noştri !

Iar pe voi vă aşteptăm în număr cât mai mare la meciul de Miercuri, să ne susţinem împreună echipa !