Astăzi venim cu veşti îmbucurătoare ! Olimpia CSU Braşov a reuşit să-şi ia revanşa în faţa celor de la CSM Târgovişte !
Partida a fost una extrem de importantă pentru noi, rezultatul fiind decisiv pentru "Olimpice" în ceea ce priveşte consolidarea poziţiei a 4-a în clasamentul Ligii Naţionale de Baschet Feminin.

Elevele lui Dan Calancea au fost într-o formă de zile mari, etalând un meci frumos, din care nu au lipsit momentele de suspans, ce ne-au ţinut cu sufletul la gură până în ultimul minut de joc.
Scor final: 80 - 74 ( 22-23, 22-18, 17-20, 19-13).

Confruntarea a debutat echilibrat, după care a urmat o distanţare de cinci puncte a fetelor noastre. Pentru puţin timp, adversarele au preluat conducerea, însă Olimpia s-a mobilizat, reuşind să echilibreze din nou balanţa.  Partida a continuat astfel până în ultimul sfert, când fetele noastre au jucat hotărâte să se impună !

În urma acestui rezultat, Olimpia CSU Brașov a acumulat 42 de puncte în clasament și nu mai poate pierde poziția a patra, indiferent de rezultatul ultimului meci din grupa valorică 1-6.

Cea mai bună marcatoare a noastră a fost Michaela Houser, cu 23 de puncte, 5 recuperări şi 3 pase decisive. S-au evidenţiat de asemenea Biljana Petrovic, cu 20 de puncte marcate, 6 recuperări şi 2 pase decisive, Adrienne Webb - 13 puncte, 9 recuperări, 6 assist-uri, Kristina Higgins - 9 punccte, 12 recuperări, 4 assist-uri, Dora Denisa Ardelean - 8 puncte, 3 recuperări şi Ioana Andreea Ghizilă, cu 7 puncte, 6 recuperări şi 4 assist-uri.
Au mai jucat Dominique Johnson şi Amira Ash.

Poate că în faţa celor ce privesc din afara terenului, Olimpicele sunt o echipă şi atât. Însă acolo, pe teren, ele formează o familie extrem de unită, definită nu numai de jocul în sine sau de echipamentul pe care-l poartă, ci de nenumăratele ore petrecute împreună cu mentorii lor la antrenamente. De momentele incredibile împărtăşite pe terenul de baschet, de victorii, dar şi de eşecuri.

Succesul nu-ţi este înmânat pur şi simplu, ci se câştigă. Însă şi eşecul are rostul lui, pentru că altfel nu ai cum să înveţi ce înseamnă lupta în sine, să-ţi impui îndârjirea şi străduinţa de a fi mâine mai bun decât azi şi de a te depăşi pe tine însuţi.

Iar pentru noi, "Olimpicele" sunt Campioanele noastre ! Chiar dacă nu aţi câştigat un meci, noi nu spunem că aţi pierdut ! Ci doar că aveaţi nevoie de o fărâmă de timp în plus ca să ne arătaţi ce puteţi ! 

Se spune că într-adevăr, bărbaţii sunt cei ce au inventat  baschetul, dar se pare că fetele sunt cele care l-au perfecţionat !

Bravo, fetelor ! A fost o victorie frumoasă şi meritată pe deplin ! Aţi fost pur şi simplu grozave !

Felicitări antrenorilor de asemenea !

Şi mii de mulțumiri vouă, suporterilor noştri ! Pentru toată susținerea acordată ! Pentru că aţi fost acolo, alături de noi !

 „Olimpicele” vor juca marți în deplasare la Galați, o partidă care va fi un ultim test înaintea startului în play-off. În prima fază a play-off-ului, fetele vor da piept cu Phoenix Galați, echipa calificată în semifinalele campionatului urmând să se decidă după sistemul cel mai bun din trei jocuri. Pesovic și Compania vor juca două partide pe teren propriu, prima urmând să aibă loc duminică, 26 martie.

Ne revedem cu toţii duminica viitoare !

Până atunci, doar gânduri bune tuturor !