Între 20 şi 24 Mai 2015, pe parchetul Sălii Sporturilor din Târgovişte, s-au adunat în marea bătălie pentru trofeul naţional cele mai valoroase echipe feminine din întreaga ţară.
CSU Braşov a reuşit să-şi netezească drumul spre medalii prin evoluţii extraordinare.
După cinci zile pline de baschet, cu lupte aprige sub panouri şi multe meciuri extrem de palpitante prin evoluţiile de scor, în care cele mai valoroase echipe ale acestei categorii de vârstă şi-au disputat supremaţia naţională, echipa noastră feminină a reuşit să obţină laurii acestei întreceri, cucerind astfel Titlul de Campioană Naţională !



Şi deşi în grupa preliminară, ACS Champions Bucureşti s-a impus în faţa rivalelor CSU Braşov, cu 50-43, iată că în marea finală, tinerele noastre baschetbaliste pregătite de antrenorul Nenad Marinkovic, au reuşit să-şi ia revanşa şi să câştige confruntarea pentru Titlul Naţional, cu scorul 56-40 (14-4, 19-12, 14-8, 9-16).
Astfel, medaliile de Aur au fost cucerite de CSU Braşov, medaliile de Argint au fost obţinute de ACS Champions Bucureşti, iar echipa gazdă CSS CSM Târgovişte a intrat în posesia medaliilor de Bronz.

Iată pe scurt detalii despre fiecare etapă în parte:

Etapa 1: CSU - CSS SF GHEORGHE: 58 - 44
Etapa 2: CSU - LPS ALBA IULIA: 54 - 42
Etapa 3: CSU - ACS CHAMPIONS: 43 - 50
Semifinala: CSU - CS OLIMPIA BUC.: 67 - 41
FINALA: CSU - ACS CHAMPIONS: 56 - 40

Iată şi clasamentul final al Campionatului Naţional U16 Feminin:

1. CSU Braşov
2. ACS Champions Bucureşti
3. CSS CSM Târgovişte
4. Olimpia Bucureşti
5. KSE CSS Gheorghieni
6. LAPI Dej
7. CSS Sf. Gheorghe
8. LPS Alba Iulia

Pentru formația de sub Tâmpa au punctat:

Teodora Armanu - 16 puncte şi 9 recuperări
Maria Ferariu - 13 puncte, 7 recuperări şi 6 pase decisive
Iulia Brezoi - 10 puncte şi 16 recuperări
Maria Marinescu - 10 puncte
Iulia Hărăbor - 5 puncte şi 7 recuperări
Iulia Petrescu - 2 puncte

Tehnicianul formației brașovene - Nenad Marinkovic a reușit să cucerească în acest an și titlul de vicecampion cu echipa de U18. El are în palmares și locul 5 în Liga Națională de Baschet Feminin, ocupat cu echipa Olimpia CSU Brașov, unde este antrenor secund.

La festivitatea de premiere, sportivelor noastre preţioase li s-au oferit următoarele premii speciale:

MVP-ul Turneului Final – Maria Ferariu
MVP-ul Finalei – Iulia Brezoi
Cea mai tehnică sportivă – Teodora Armanu
Best Five - Maria Ferariu

Felicitări fetelor pentru acest rezultat excepţional !
Felicitări Nenad Marinkovic, un antrenor deosebit !
Felicitări părinţilor pentru modul în care sunteţi alături de copiii voştri!